Lampa din hârtie și sârmă

Să nu-ți faci niciodată patul, fiindcă acum ai colțul tău și te manifești. Să te invite, să te incite permanent să sari pe salteaua lui, să o auzi scârțâind înfundat sub greutatea corpului tău de fiecare dată. Să arunci sâmburi de piersică peste balcon, de la etajul 8, să crească copaci de piersici pe acoperișurile clădirilor din jur. Să investești timp imaginând și confecționând o lampă pentru becul din mijlocul tavanului tău, din hârtie lipită cu apă pe un schelet din sârma flexibilă, apoi să constați că nu-ți prea place ori nu prea se potrivește acolo unde ți-ai imaginat-o inițial, apoi s-o arunci, tot de la etajul 8, în balconul de sub tine, după ce ai scris pe ea numele tău și adresa ta, sau numărul de cont, astfel încât vecinul de dedesubt să aprecieze și să-ți stimuleze munca ca designer printr-o sumă considerabilă. În plus, cum rămâne cu efortul de a-i strecura lampa fragilă în balconul lui din balconul tău? Normal că meriți apreciere, chair dacă ție personal nu-ți prea plăcea lampa aia. E a ta, totuși, e firesc să vrei apreciere! Și să te semnezi, de teama plagiatului. Indiferent dacă vecinul de dedesubt e un pensionar fără gust artistic...
Și să-l privești cum doarme gol și liniștit, pe el, bărbatul tău.
De fapt, nu el a fost inspirația ta de la bun început?
De fapt, nu de-asta ai creat lampa din hârtie și sârmă - fiindcă îl ai și îl știi ca stimulent al imaginației tale?
De fapt, el e inspirația ta pentru tot.


(Gotye - Hearts a Mess)

Gotye - Hearts a Mess

Hearts a Mess - Gotye

Pluriintelesuri

Ma straduiesc sa il cunosc dar imi pare mie ca nu-i suficient timpul pe care obligatiunile sociale ni-l mai lasa liber sa ne vedem, sa ne vorbim, sa ne impartasim.
El e un barbat. Nu unul oarecare, ci acela din viata mea, deci automat capata un statut special, motiv pt care ma concentrez pe studierea lui cat mai indeaproape si mai detaliata.
Uneori, ia proportii de gigant - indiferent de inaltimea lui fizica, fie el inalt, mediu sau scund - prin sentintele pe care le da, prin capacitatea de a emite hotarari definitive pe un ton impresionant de serios si corporatist, prin comportamentul serios si corect fata de ceilalti, fie ei cunoscuti sau nu, prin faptul ca este o fire posesiva prin exceptie. Asta ma face sa ma simt femeie, adica mica, ma face sa simt ca am nevoie de puterea lui interioara, de forta lui fizica, am nevoie sa ma simt protejata, asa mica si neajutorata cum sunt eu.
Alteori, realizez lucid zambind de bucurie ca este un om vulnerabil ca si mine, care are o nevoie nebuna de afectiune, de iubire, de stabilitate, de protectie, de siguranta, de zambete si pupici dimineata, are nevoie sa fie alintat, mangaiat, mai ales, are nevoie sa fie ascultat si inteles chiar daca sa incapataneaza sa nu discute despre ce il macina, este facut din aceeasi piele si carne moale ca si mine, care oricand sunt predispuse vatamarii la cea mai mica neatentie. Este om, in toata splendoarea lui, respira, mananca, zambeste, se bucura sau sufera, viseaza, ravneste, isi doreste, accepta, tolereaza, se incapataneaza!, este om - om, ca si mine.
Este barbat in devenire.
Are nevoie de sprijinul meu, pe toate planurile, asa cum si eu am nevoie de el, de tot ceea ce inseamna el.
Imi place sa-l observ cand doarme, cum se fereste cand il sarut fie pe obraji sau pe frunte sau pe spate, fiindca nu constientizeaza cine s-a urcat cu pasi mici pe corpul lui si, mai ales, ce cauta si ce face acolo... De altfel, in stare constienta, accepta de bunavoie sa fie sarutat si chiar, la randul lui, saruta.
El cauta cu siguranta femeia in toate ipostazele ei: femeia-copil, femeia-adolescenta, femeia matura, femeia-amanta, femeia-cea mai buna prietena, femeia-mama, vrea sa descopere toate aceste laturi ale ei rand pe rand, prin succesiunea aspectelor lor.
Nu sunteam asa diferiti. In esenta, suntem la fel, trebuie doar sa nu ne fie teama sa ne descoperim punctele comune si, mai ales, sa nu fim indiferenti la micile diferente, ci sa le acceptam si sa le iubim, ca acestea sa se reduca in pace si armonie, astfel incat cei doi sa devina treptat, pe neobservate, o singura entitate, o unica fiinta, fiindca intradevar suntem unici. Nu este altul ca el pe toata planeta albastra, nici pe alte planete nu voi reusi sa gasesc un el identic si ma bucur ca inca nu este legal aprobata clonarea umana, fiindca nu as accepta sa existe un duplicat al lui, el, unicul el, imi apartine in exclusivitate.

Ii multumesc ca a venit acolo si m-a gasit.
Iti multumesc, iubitule.
Sunt aici, uite, nu-ti fie teama de nimic, impreuna vom cuceri lumea.

Ce ma face cu adevarat fericita?

Cum sa incep, de unde sa incep...? Simt ca sunt prea multe si prea incalcite de spus.
Ce ma face pe mine fericita? Ideea de stabilitate, sa ma stiu iubita, sa ma simt dorita, sa il stiu suta-n suta al meu, fara sa am indoieli ridicole, sa ii stiu toleranti pe cei din jur, sa fiu pozitiva, sa fiu incurajata, sa visez fara pauze, sa reusesc sa ma fac inteleasa, sa discut, sa scap de fricile din launtrul meu, sa reusesc sa tin legatura cu toti cei apropiati mie fara sa-i supar in vreun fel, sa ajung sa ma cunosc mai bine si, prin asta, sa incerc sa-i cunosc pe cei apropiati mai profund.
In noaptea (sau dimineata?) asta m-au traversat tot felul de simtiri, mai calde, mai piperate, mai reci, mai indepartate, si toate m-au facut sa ma intreb ce-mi trebuie mie ca sa fiu fericita.
Oameni, de asta am nevoie, cum spunea Octavian Paler, in viata conteaza pe cine ai, nu ceea ce ai. Deci, conteaza "pe cine", nu "ce"...
Tie ce-ti aduce doza de fericire genuina?

Stii care e cel mai frumos lucru din lume pentru mine? (Sau "Ritualul Somnului Lui")

Se poate intampla sa-l observ fie cand adoarme el inaintea mea, fie atunci cand ma trezesc in miezul noptii fara vreun motiv deslusit.
Imi place sa-l miros si sa-l aud si sa-l ascult cum respira - astea ma fac sa ma simt in siguranta, sa ma simt protejata si iubita, dat fiind faptul ca m-am obisnuit atat de tare cu mirosul pielii lui. Are corpul foarte fierbinte, aproape febril, uneori acrisor-transpirat. Parul de pe corpul lui doarme cald si linistit, de un firesc care-mi inunda pe cea mai placuta cale mintea si corpul. Pleoapele-i sunt cazute in mod natural peste ochii de aluna. Desi nu pot sa-i vad - ma doare ca nu pot sa-i patrund sub ele sa vizionam impreuna filmele lui nocturne - ii ghicesc concentrati la aspecte imaginare dar care-i par atat de vii! Uneori, pleoapele moi ii sunt tulburate de zbateri repezi in orbite.
E atata pace-n el si-n asternut, incaperea e tacuta, lumea dinafara noastra e silentioasa, poate si ea doarme, e un calm desavarsit... Daca ma apropii mai mult, pot sa-i simt inima. Inima - acel incubator de pasiuni, zbucium, tulburari, tumult, exaltare, extaziere - acel miez de esenta a tuturor simtirilor si trairilor lui, acea chintesenta a tuturor esentelor tari care vibreaza in el si-i anima existenta...
Sa il am - inseamna deopotriva sa fiu stapana pe toate astea, in parte sa le provoc, in parte sa accept sa fiu doar spectatoare, sa ma las uimita cum tot ceea ce salasluieste in forul lui interior se manifesta fragil si vibrant in acelasi timp - fie deslusit fie implicit - sub ochii mei si in viata noastra...
Imi place sa-l vad descult, sa-i mangai parul de pe corp, talpile, genunchii si coatele. Imi place sa cred faptul ca cele de dinaintea mea probabil nu au abuzat cu mangaierile lor pagane si pacatoase locurile astea. Imi place el in intregime - revendic fiecare parte a corpului lui, fie ea aparent cat de neinsemnata. Vreau sa ma simt privilegiata - si sunt - fiindca-i iubesc fara deosebire si sufletul si talpile si parul de pe corp si inima si genunchii si coatele.
Il privesc mereu-mereu cu aceeasi pofta si sete nepotolite.
Ma intreb incotro gliseaza gandurile lui cand ma izoleaza de ele prin inchiderea pleoapelor, tot asa precum o fereastra inchisa izoleaza intimitatea unei incaperi de exteriorul rece si public.
E atata pace in el si atata dezlantuire febrila a imaginatiei desculte, atata febra a inchipuirilor si-a visarii libere, nelimitate, atatea lumi si atatea oportunitati i se deschid in minte, pe unele si le va aminti dar unele vor fi vesnic dezmembrate din mintea lui cand primele raze de lumina rece diminetilor de ianuarie vor patrunde prin draperiile trase si mai apoi, prin pleoapele lui vii, calde si moi.
Se intampla atatea in el cand doarme - se poarta razboaie, mor lumi, se nasc planete, este aici, este acolo, este omnipotent, omniscient, omniprezent, este el si nu este el - ma doare ca nu pot sa fiu in el, in mintea lui, sa-i zamislim visele impreuna, sa plutim pe marginile viselor lui si pe valuri infinite de imaginatie buclata, sa fim impreuna sub pleoapele lui grele, alene tare peste ochi.
Somnul imi provoaca o gelozie crunta si pura, fiindca mi-l fura si sunt neputincoasa, macar nu ma pot opune, se intampla sa viseze de unul singur, dincolo de invoirea mea.
Il astept sa-si deschida ferestrele ochilor, sa ma lase iara sa-i patrund si sa-i cutreier strengareste prin ganduri, sa-mi permita iara sa-i fiu oaspete permanent sub priviri, sa-i fie treze simturile iara, sa fie iarasi al meu.
Stii care e cel mai frumos lucru din lume pentru mine? El cand isi implineste propriul ritual al somnului, cand doarme cu atata pace-n corp si-n asternut, cu mintea difuz si confuz incalcita si ratacita in tumultul viselor lui, cu pielea calda si tacuta, cu gust si miros usor acrisor-transpirat...




























A ta,
A.